Cele Mai Așteptate Smartphone-uri Din 2014

Cele mai asteptate smartphonuri 2014

Prima jumătate a anului 2014 aproape a trecut și nu putem să spunem că a fost o perioadă săracă. De fapt a fost chiar o perioadă extrem de bogată, cu atâtea telefoane extrem de competitive lansate. Mai întâi am avut parte de noul HTC One M8 care pur și simplu a distrus competiția, convingând mulți bloggeri să îl declare cel mai bun telefon pe Android. HTC One M8 a reușit să fie un precursor bun al deja extrem de popularului HTC One (M7) într-un moment în care mulți credeau că HTC nu are cum să mai inoveze. HTC One a fost lansat cu două săptămâni înainte de Samsung Galaxy S5, probabil pentru a convinge pe cât mai mulți dintre cei nehotărâți să aleagă One. Samsung Galaxy S5 a fost anunțat cu surle și trâmbițe și a fost un succes instant în magazine. A beneficiat de o cameră excelentă și hardware de calitate per total însă nu a fost exact ceea ce așteptau unii. Ulterior, la o luna și jumătate, a sosit și LG G3 cu un ecran QHD, design mult mai bun decât cel de pe LG G2 și numeroase alte inovații.

cele mai asteptate smartphone-uri ale anului 2014 htc one m8 eyetee

HTC One M8 este superstarul anului.

Și acestea su fost doar câteva din telefoanele ce s-au lansat până acum. Am putea menționa Sony Xperia Z2, „flagship killer”-ul OnePlus One sau recent lansatul Fire Phone de la Amazon și lista ar putea continua. Mai sunt totuși 6 luni din 2014 și poate vă întrebați ce telefoane ar mai fi de lansat având de vedere că marii producători deja și-au scos pe piață toate piesele de rezistență. În cazul acesta citiți topul celor mai așteptate telefoane din 2014, sau, mai bine spus, din ultima jumătate a anului 2014.

Cele mai așteptate smartphone-uri din 2014

1. Samsung Galaxy Note 4

Celălalt flagship al celor de la samsung este din ce în ce mai aproape de marea zi a lansării și cu siguranță este printre cele mai așteptate smartphone-uri. Încă nu se știu foarte multe lucruri cu siguranță despre telefon (nici nu prea ar avea cum la felul în care controlează Samsung fluxul de informații). Dar asta nu înseamnă că nu pot apărea zvonuri; și chiar extrem de multe, atât de multe încât e greu să diferențiezi între informații reale și minciuni. Și totuși ce (se crede că) se știe despre Samsung Galaxy Note 4 până acum?

Sunt șanse ca în septembrie la Berlin să vedem pentru prima oară Samsung Galaxy Note 4

Absolut toate celelalte telefoane din seria Samsung Galaxy Note au fost lansate la show-ul IFA din Berlin care are loc în Septembrie. Asta este una dintre puținele teme pe care nimeni nu se prea contrazice. Sunt șanse ca în septembrie la Berlin să vedem pentru prima oară Samsung Galaxy Note 4. Despre preț nu se știe nimic însă fiind un telefon premium este de așteptat să coste de la 700-800 de dolari în sus.

cele mai asteptate smartphone-uri samsung galaxy note 4

Cum ar putea să arate design-ul curbat de pe viitorul Samsung Galaxy Note 4.

Până acum fiecare model nou de Samsung Galaxy Note a adăugat încă 0.2 inci la dimensiunea ecranului, ducând-o de la 5.3 la 5.7 inci. Nu se știe sigur însă dacă Samsung Galaxy Note 4 va avea 5.9 inci, unele site-uri publicând informații conform cărora Note 4 ar urmă să aibă tot 5.7 inci. Despre rezoluție însă se spune că va fi de 2560×1400 pixeli la fel ca la LG G3. Samsung Galaxy Note 4 chiar ar putea beneficia de pe urma acestei tehnologii datorită ecranului mult mai mare.

Alte zvonuri vorbesc despre posibilitatea ca ecranul să fie curbat pe margini, dându-ne astfel capacitatea de a vedea notificările fără să ne uităm direct la ecran. Adăugați și potențialii 4 GB de RAM, procesor pe 64 de biți și procesor grafic ultra-modern și vă faceți o idee despre cât de puternic va fi Samsung Galaxy Note 4.

2. iPhone 6

Despre următoarea iterație în seria iphone nici nu mai are rost să vă spunem cât s-a discutat. Fel și fel de informații au apărut, de la presupuse date din interiorul companiei la poze cu scheme care indicau viitorul design al telefonului. Sau, mai bine zis, telefoanelor. Da, iphone 6 ar putea fi nu unul, ci două telefoane de dimensiuni diferite. Conform unor sondaje, iphone 6 este clar situat printre cele mai așteptate smartphone-uri de la Apple din istorie. Și pe bună dreptate. iphone 5 și iphone 5s nu au fost inovațiile pe care lumea le dorea iar acum Apple se vede în situația în care trebuie neapărat să vină cu ceva nou. Treaba lor este cu atât mai greau cu cât Sony, HTC și altele au lansat deja telefoane excepționale.

cele mai așteptate telefoane ale anului 2014 iphone 6

Este acesta oara viitorul iPhone 6?

Rezoluția poate fi de 1704×960 pixeli, sau 1080p sau chiar QHD însă nimic nu este sigur deocamdată.

Șansele sunt ca telefonul să fie lansat în luna Septembrie la fel ca modele anterioare de la Apple. Mai multe dovezi indică acest lucru printre care faptul că Apple a interzis sărbătorile în luna Septembrie angajaților din Germania. Prețul ar putea fi un pic mai mare decât ne-am aștepta, cu 100 de dolari mai mare ca să fim preciși. Unul din cele mai persistente zvonuri este acela că ecranul va crește în dimensiune, cei de la Apple recunoscând faptul că utilizatorii vor ecrane mai mari. Așa se poate să avem parte de două telefoane, unul cu ecran de 4.7 inci iar altul cu ecran de 5.5 sau 5.7 inci. Rezoluția poate fi 1704×960 pixeli, sau 1080p sau chiar QHD însă nimic nu este sigur deocamdată. La fabricarea ecranului totuși ar putea fi folosită Sapphire Glass.

Printre celelalte zvonuri care îl plasează printre cele mai așteptate smartphone-uri se numără și cele conform cărora camera de pe iphone 6 va rămâne de 8 MP însă tehnologia folosită va fi superioară și reîncărcarea telefonului se va face wireless. Până la probabila lansare din luna semptembrie însă nimeni nu le poate confirmă.

3. Moto X+1

Motorola a adoptat o strategie diferită în ultimul timp. Compania japoneză a preferat să se axeze pe telefoane nu foarte puternice însă care aveau un raport calitate/preț foarte bun. Moto G este cel mai bun exemplu în acest sens, telefonul reușind în scurt timp să ajungă cel mai bine vândut smartphone din istoria celor de la Motorola. Și nu e de mirare că a reușit acest lucru, având în vedere performanțele decente cumulate cu un preț scăzut. Moto E a fost o continuare a lui, o demonstrație a celor de la Motorola pe cât de jos poți duce prețul unui telefon dotat cu Android KitKat. Moto X a ieșit un pic din acest tipar având un hardware de nivel mediu însă în niciun caz nu putea fi considerat un competitor serios pentru toate celelalte telefoane ultra-performante de la acea vreme. Moto X+1 ar putea să reducă distanța însă.

cele mai așteptate smartphone-uri ale anului 2014 moto x+1

Oara va reuși Moto X+1 sa depășească Moto X?

Au apărut câteva poze cu Moto X+1 în ultimul timp însă tot nu se știu foarte multe despre viitorul telefon. Se vorbește despre un display 1080p AMOLED, despre capacitate de stocare de 64 GB, 32 GB sau 16 GB. Aparent la variantele de 32 GB și 16 GB nu ar urma să se introducă și un slot pentru un card microSD. Camera ar urma de asemenea să fie mult îmbunătățită dar mai multe nu se știu. Este clar însă printre cele mai așteptate smartphone-uri din 2014. Oare creează Motorola un nou telefon de mare succes?




Nu sunt comentarii

Adauga al tau