Lenovo Yoga Tablet 2 Pro are un proiector incorporat

lenovo yoga tablet 2 pro

Lenovo s-a bucurat de un succes relativ mare pe piață cu dispozitivele lor din seria Yoga Tablet. Mulți oameni au apreciat tabletele datorită specificațiilor foarte bune, design-ului dar și datorită funcționalității. De data aceasta, Lenovo însă se pare că a lansat ceva ce întrece absolut toate celelalte iterații din serie. Este vorba desigur despre Lenovo Yoga Tablet 2 Pro care este una dintre cele mai frumoase tablete pe care le-am văzut în ultima vreme. În primul rând, are un ecran de 13 inci care este cu multe peste ceea ce majoritatea tabletelor de pe piață au de oferit/ În al doilea rând, are un sistem audio impresionant cu un mic subwoofer în interior. Și acestea nici măcar nu sunt cele mai interesante lucruri când vine vorba de Yoga Tablet 2 Pro.

lenovo yoga tablet 2 pro

Lenovo Yoga Tablet 2 Pro vine cu un proiector

Cei de la Lenovo s-au întrecut pe ei înșiși de data aceasta și au instalat un procesor Pico în interiorul tabletei. Acesta va reuși să recreeze o imagine de calitate WGA cu o diagonală de aproximativ 50 de inci. Toate acestea datorită chip-ului DLP capabil să genereze aproximativ 40-50 de lumeni. După cum probabil v-ați imaginat deja, acest proiector este instalat în marginea cilindrică a tabletei, margine care a devenit un simbol al tabletelor Yoga. Această margine a fost extrem de controversată la început. Deși unii ziceau că va reduce mobilitatea, aceasta și-a demonstrat utilitatea până la urmă oferind o capacitatea de prindere mai bună și servind de asemenea ca suport pentru standul tabletei. Standul permite ca tableta să fie ținută în nenumărate poziții diferite iar la Yoga Tablet 2 Pro are chiar și o gaură în el pentru cei care vor să agațe tableta de perete.

lenovo yoga tablet 2 pro 1

Componenta audio este excepțională. După cum am menționat mai devreme, Lenovo Yoga Tablet 2 Pro are un mic subwoofer JBL de 5 W inorporat. Acesta este completat de două boxe pe față, fiecare dintre ele de 1.5 W. Asta ar însemna un total de 8 W, mai mult decât necesar pentru o tabletă. Pe lângă sunet, Yoga Tablet 2 Pro oferă și o calitate a imaginii de invidiat, beneficiind de un ecran QHD cu o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli. ”Sub capotă” găsim un procesor Intel Atom din generația a patra, 2 GB de RAM și 32 GB spațiu de stocare la care se mai pot adăuga alți 64 prin intermediul slotului pentru carduri microSD. Are chiar și un port USB OTG prin care se poate conecta cu alte hard-drive-uri.

lenovo yoga tablet 2 pro

Bateria de pe Lenovo Yoga Tablet 2 Pro va fi aparent capabilă să alimenteze dispozitivul pentru 15 ore atunci când nu este folosit proiectorul. Tableta este așteptată în România până la finalul lunii iar prețul va fi în jurul a 500 de euro sau 2200 RON.

lenovo




Nu sunt comentarii

Adauga al tau