Google I/O a adus pentru prima oară în fața întregii lumi Android L, noua versiune a sistemului de operare dezvoltat de cei de la Google. În ultimii ani, cu fiecare nouă versiune de Android Google mai rezolva una din marile probleme ale acestuia. De la Android L, lumea se aștepta la un design complet regândit sau la performanțe net superioare (deși această problemă fusese oarecum rezolvată de KitKat) însă nimeni nu s-a gândit la durata de viață a bateriei. Și tocmai aceasta se pare că va fi „ținta”. Conform unui test realizat de Ars Technica, Android L mărește durata de viață a bateriei cu până la 36%. O creștere a duratei de viață de 20% este deja o realizare dar 36% este ceva incredibil.
Testul a fost realizat folosindu-se doar un telefon Google Nexus 5. Motivul evident pentru care s-a folosit un singur Nexus a fost eliminarea riscurilor reprezentate de variații ale bateriei. Telefonul a fost testat atât cu versiunea 4.4 KitKat cât și cu versiune L disponibilă pe internet. Telefonul a rezistat astfel cu 2 ore mai mult decât atunci când rula KitKat. Astfel ca Android L mărește durata de viață a bateriei cu 36%.
In timpul testului, au fost deschise pagini web și setate să se reîncarce odată la 15 secunde prin Wi-Fi. Ecranul a fost ținut permanent deschis la un nivel normal al luminozității și nu a fost activat modul de economisire baterie despre care se spune că ar adăuga încă o oră și jumătate la durata de viață a bateriei. Telefonul a rulat deci în permanență la putere maximă.
Sunt mai multe motive posibile pentru această creștere. În primul rând, Google a implementat un API JobScheduler deoarece s-a constatat că de fiecare dată când telefonul era scos din modul hibernare pentru o secundă, acea secundă valora cât două minute în modul hibernare. Scoaterea din modul acesta se putea întâmpla atât prin aprinderea ecranului cât și prin activitățile din fundal efectuate de aplicații. API-ul JobScheduler le grupează pe acestea toate pentru a nu mai acționa individual.
În al doilea rând, Google a înlocuit de curând Dalvik cu ART. Cu Dalvik aplicațiile erau compilate chiar înainte de lansarea lor dar acum, grație ART, compilarea lor va avea loc în timpul instalării, întreg procesul fiind mult mai eficient. Acestea sunt doar câteva din elementele datorită cărora Android L mărește durata de viață a baterie. Sistemul de operare ar putea avea un potențial chiar și mai mare de atât.
Nu sunt comentarii
Adauga al tau