La ce să ne așteptăm de la viitorul Samsung Galaxy Note 4

samsung galaxy note 4 cover

A trecut deja foarte multă vreme de când primele zvonuri în legătură cu noul Samsung Galaxy Note 4 au început să apară. Între timp am acumulat o cantitate vastă de informații, unele dintre ele adevărate, altele mai puțin. La această vastă cantitate am mai adăugat de curând și un scurt filmuleț eliberat de cei de la Samsung, de parcă nu am fi fost deja destul de entuziasmați în legătură cu viitoarea iterație din seria Note. Nu putem însă să nu ne bucurăm când vedem că mai este doar o zi până la evenimentul ce va preceda IFA 2014, eveniment în cadrul căruia vom vedem Galaxy Note 4 pentru prima oară.

În timp ce majoritatea persoanelor crează o multitudine de scenarii posibile și se așteaptă ca, într-un fel sau altul, Samsung să revoluționeze piața smartphone-urilor prin lansarea lui Note 4, alții preferă să ne se hazardeze și amintesc de lansarea lui Galaxy S5, telefon de la care se aștepta foarte mult dar care a oferit foarte puțin, acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care vânzările au dezamăgit (în Mai fusese depășit chiar și de iPhone 5S în vânzări). Nu credem că se va întâmpla același lucru și cu Galaxy Note 4 iar zvonurile de până acum par a ne îndreptăți.

galaxy note 4 leak

Huse pentru Samsung Galaxy Note 4 pe Amazon.com

 Oțel inoxidabil, aluminiu sau magneziu

Samsung vrând să implementeze un ”design nou” nu e ceva ce nu am mai auzit înainte. Defapt de câțiva ani încoace gigantul sud-coreean ne ”amenință” cu acest nou design dar se părea că până acum au preferat oricare alt tip în afară de cel metalic, cel de care toată lumea este interesată. Asta până când a apărut Samsung Galaxy Alpha, primul telefon major al lor cu carcasă din metal. Nu vă lăsați înșelați totuși, nu e ca și cum are la fel de mult metal în componența sa precum, de exemplu, HTC One M8,însă tot este un pas înainte pentru Samsung. Pentru Galaxy Note 4 se vehiculează scenariul conform căruia Samsung ar experimenta cu oțel inoxidabil, aluminiu și maneziu așa că unul din aceste elemente ar putea intra în alcătuirea viitorului telefon.

galay note 4 leak

Poza cu Samsung Galaxy Note 4 de pe Erafone.com

Specificațiile viitorului Samsung Galaxy Note 4

În primul rând ar trebui să discutăm aici despre ecranul pe care îl va avea Samsung Galaxy Note 4. Conform unuia dintre cele mai importante și mai răspândite zvonuri, Samsung plănuiește să implementeze un ecran cu 3 laturi, cel mai probabil similar cu cel pe care l-au prezentat cu ceva timp în urmă. Aceste display-uri flexibile (așa cum au fost denumite), în ciuda faptului că par foarte atrăgătoare la prima vedere, sunt încă la început iar șansele ca Samsung să folosească această tehnologie pe un telefon de o importanță colosală precum Galaxy Note 4 sunt foarte mici.

galay note 4 display

Celălalt zvon important legat de ecran menționează un display QHD. Acesta este susținut atât de lista cu specificațiile telefonului ( ce a apărut pe internet cu câteva săptămâni în urmă) dar și de un User Agent Profile descoperit de cei de la Sammobile pe site-ul Samsung care indică foarte clar că modelul SM-910T (considerat a fi Samsung Galaxy Note 4) va avea un ecran cu o rezoluție de 2560 x 1440 de pixeli.

galaxy note 4 uaprof

Conform aceleiași liste menționate mai devreme, Samsung Galaxy Note 4 va avea 4 GB RAM (sună bine dar să recunoaștem că nimeni în viitorul apropiat nu va avea nevoie de 4 GB RAM pe telefon), o cameră foto de 16 MP, LTE iar ca sistem de operare va rula Android 4.4.3. Procesorul este însă partea interesantă iar Samsung galaxy Note 4 se pare că va fi lansat în două variante: una cu un Qualcomm Snapdragon 805 iar alta cu un Exynos 5433 octa-core.

galaxy note 4 exynos

 

galaxy note 4 specs

 

În ceea ce privește dimensiunea ecranului, se pare că Samsung nu va face schimbări. Până acum, cu fiecare Samsung Galaxy Note lansat se mai adăugau alți 0.2 inci la ecran însă de data asta Samsung va păstra display-ul de 5.7 de pe Galaxy Note 3.

(Samsung Galaxy) Note the date

Samsung Galaxy Note 4 cel mai probabil va fi lansat mâine, 3 septembrie 2014, în cadrul evenimentului Unpacked 2014 Episode 2. Acesta va avea loc simultan în 3 mari orașe de pe glob,Berlin, Beijing și New York, în jurul orei 4, ora României. Mulți așteaptă ca Samsung să lanseze și alte dispozitive interesante (un rival pentru Google Glass oare?) dar Galaxy Note 4 este de departe cel mai anticipat. Voi ce așteptări aveți de la noul phablet al celor de la Samsung.

galaxy note 4

 




Nu sunt comentarii

Adauga al tau