Cele mai bune aplicații antivirus pentru Android

security cover

Încă nu știm exact de ce toți marii producători au ales denumirea de antivirus în loc de anti-malware, denumire care ar fi evidențiat mult mai exact rolul acestor aplicații. Cu toate acestea, denumirea s-a popularizat și în sectorul mobile și vă vom prezenta câteva dintre cele mai bune aplicații antivirus pentru Android. Dar mai întâi probabil ar trebui să clarificăm câteva lucruri. Primul și cel mai important: Nu există viruși pentru Android. Denumirea de virus a apărut mai întâi în rândul utilizatorilor de PC și denota un program care se replica prin infectarea altor programe. Astfel de programe nu pot funcționa pe Android din simplul fapt că Android funcționează în alt fel. Datorită sistemului ”sandbox”, virușii nu se pot înmulți în dispozitiv și nu pot accesa date din sistemul de operare, de exemplu.

Din păcate, virușii nu sunt singura amenințare pentru dispozitivele dumneavoastră iar internetul la acest moment abundă de aplicații malware precum troieni, programe spion sau exploit-uri. De ce sunt capabile aceste programe rău intenționate? De aproape orice, de la a fura date personale până la a prelua controlul calculatoarelor (atacuri DDoS). Aceste amenințări sunt principalele ținte ale aplicațiilor antivirus pentru Android însă chiar și așa sunt numeroase persoane care se îndoiesc de eficiența lor. Printre ele se numără chiar și inginerul șef în termeni de securitate la Android, Adrian Ludwig, care aparent a declarat cu câteva luni în urmă că ”99%” dintre utilizatori probabil nu beneficiază deloc de pe urma acestor aplicații antivirus pentru Android și că nu este niciun motiv pentru care ar fi nevoie de altă formă de securitate în afară de cea oferită de Google.

Vedeti aici cele mai noi oferte la telefoane Android.

Just your average Antivirus. Nothing to see here. Move along!

Just your average Antivirus. Nothing to see here. Move along!

Deși am tinde să îl credem pe domnul Ludwig, sunt anumite elemente care ne fac să ne îndoim de spusele lui; elemente precum aplicații false strecurate în Play Store. Aplicații antivirus pentru Android false strecurate în Play Store. Cel mai clar exemplu este Virus Shield, o aplicație ce nu oferea niciun fel de protecție și pe care aproape 50 de mii de oameni au dat 4 dolari. Google a depistat-o ulterior și a returnat banii ”victimelor” dar nu înainte ca aplicația să ajungă pe primul loc în topul aplicațiilor plătite. Acestea fiind spuse, să vedem care sunt cele mai bune aplicații antivirus/anti-malware pentru Android.

Cele mai bune aplicații antivirus pentru Android

Kaspersky Internet Security for Android

kaspersky aplicații antivirus pentru Android

Kaspersky este unul dintre numele foarte mari în domeniul securității pentru PC dar și în cel al securității pentru dispozitivele mobile. Ce face această aplicație foarte bună este faptul că varianta gratis, deși nu are protecție în timp real, este relativ bună și vă poate oferi un nivel relativ ridicat de siguranță. Aplicația, la fel ca și varianta PC, necesită un pic mai multă memorie așa că sunt șanse să nu ruleze la fel de bine pe telefoanele mai vechi.

Descarcă Kaspersky Internet Security for Android 

Norton Mobile Security

norton aplicații antivirus pentru android

Încă unul din numele mari din sectorul PC își face apariția în lista noastră. Deși varianta gratis a Norton Mobile Security este probabil un pic mai slabă decât cea de la Kaspersky, aplicația recuperează prin varianta plătită care oferă protecție la cel mai înalt nivel. Un dezavantaj major ar fi însă prețul, aproximativ 170 RON pentru un an de servicii premium, cu 50% mai scump decât Kaspersky.

Descarcă Norton Mobile Security

BitDefender Antivirus Free

bitdefender

Evident nu puteau lipsi din această listă românii de la Softwin cu creația lor recunoscută pe plan mondial, BitDefender. Într-o lume în care se pune un accent din ce în ce mai mare pe simplitate, BitDefende pare a se fi acomodat perfect. Astfel că aplicația lor iese în evidență chiar prin această simplitate, nefiind nevoie de multe click-uri pentru a îndepărta eventuale programe periculoase.

Descarcă BitDefender Antivirus Free

Avast Mobile Security & Antivirus

avast

Dacă vreți să aveți parte de servicii premium însă nu sunteți dispuși să băgați mâna pre adânc în buzunar atunci poate că ar trebui să vă uitați foarte atent la Avast și ce are de oferit în materie de protecție mobilă. Avast Mobile Security & Antivirus oferă același lucruri ca și marii competitori dar pentru un preț de aproape de ori mai mic. Atât de important este acest lucru încât este menționat chiar și în descrierea de pe Play Store.

Descarcă Avast Mobile Security & Antivirus

CM Security

cm security

CM Security face absolut orice. În ciuda faptului că este o aplicație mai nouă, a devenit în scurt timp una dintre cele mai populare de pe Play Store la secțiunea Gratis. Are foarte multe elemente de securitate încorporate și, mai presus de toate, este gratuită. Asta ca să nu mai menționăm și faptul că are o rată de detecție de 100%, lucru pe care producătorii nu se sfiesc să îl facă cunoscut cât mai multor persoane.

Descarcă CM Security

cm security 1

Acestea sunt cele mai bune 5 aplicații antivirus pentru Android pe care le puteți găsi la acest moment. Care este preferata voastră?




Este 1 comentariu

Adauga al tau

Scrie un comentariu nou