În ciuda progresului pe care l-au înregistrat smartphone-urile în ziua de astăzi, puține au reușit să își îmbunătățească propriile aplicații Android pentru camera foto atât de mult încât orice utilizator să poată face foarte ușor poze reușite la orice moment. Toate mărcile mari au pus camere din ce în ce mai performante pe telefoanele lor însă aceste nu au devenit și mai ușor de folosit. În condițiile aceste nu puțini oameni apelează la diferite aplicații Android pentru camera foto care sunt mai ușor de folosit.
Multe dintre cele mai bune aplicații Android pentru camera foto nu sunt gratis pe Google Play Store iar majoritatea acestora costă în jur de 10 RON. Vă vor ușura în schimb considerabil munca atunci când vreți să faceți poze cu aparatul foto. Sunteți curioși deci care sunt cele mai bune 5 aplicații Android pentru camera foto?
Top 5 aplicații Android pentru camera foto
Camera FV-5
Camera FV-5 (13.35 RON) este prima pe lista noastră cu aplicații Android pentru camera foto și este cea mai profesională dintre toate. Este dedicată în mare măsură pasionaților de fotografie. Asta nu înseamnă că cei mai puțini experimentați nu o pot folosi. Ba dimpotrivă, aceștia pot obține rezultate aproape la fel de bune cei mai experimentați. Dacă țineți însă la micile detalii și vă plac editatrea fotografiilor atunci puteți să dați o șansă variantei Lite a aplicației camera FV-5 mai întâi (putând ulterior să achiziționați varianta completă).
Camera Zoom FX
Camera Zoom FX impresionează prin interfața extrem de atrăgătoare și prin multitudinea de opțiuni și setări pe care o oferă. Printre numeroase alte moduri, puteți chiar activa declanșatorul cu propria voce. Pe lângă cameră, puteți folosi aplicația și la ulterioarele editări ale fotografiilor dumneavoastră, având mai mult decât suficiente opțiuni pentru a face față cerințelor. Efectele pot fi aplicate în timp ce faceți fotografii sau după. Puteți achiziționa Camera Zoom FX pentru 9.99 RON sau puteți descărca gratuit varianta Camera Zoom FX FREE.
Vignette
Vignetee este una dintre puținele aplicații Android pentru camera foto care se găsesc în varianta completă gratis. Beneficiază de o interfață plăcută care oferă un număr mare de posibilități de editare a pozelor. Puteți de asemenea aplica numeroase efecte pentru a da un caracter cât mai comic pozelor. Unul din atuurile lui Vignette este faptul că are suport pentru Android 1.6 ceea ce înseamnă că este accesibilă și celor cu telefoane sau versiuni Android mai vechi.
Camera 2
Camera 2 are toate elementele pe care le au și celelalte aplicații Android pentru camera foto. Se diferențiază în schimb prin numeroasele efecte pe care le puteți aplica. Efectele Camera 2 sunt grupate în categorii care au nume sugestive așa că atunci când vreți să alegeți unul anume nu trebuie să căutați foarte mult timp. Camera 2, spre deosebire de Vignette, nu are variantă gratis pe Play Store, aplicația costând 9.99 RON.
VSCO Cam
VSCO Cam poate fi găsită gratis pe Play Store. Este una dintre aplicațiile Android pentru camera foto cu mai puține funcții pentru camera foto însă cu foarte multe posibilități de editare a saturării, a umbrelor, etc. Alte pachete cu opțiuni pot fi cumpărate prin intermediul aplicației. VSCO vă permite să faceți publice pozele prin intermediul diverselor rețele de socializare la fel ca și prin intermediul propriei lor platforme.
Nu sunt comentarii
Adauga al tau