Tot ce trebuie știi înainte de lansarea Samsung Galaxy S6

samsung galaxy s6 cover

Lansarea oficială a Samsung Galaxy S6 va avea loc pe 1 Martie începând cu ora 13:30 în cadrul Mobile World Congress la Barcelona.

Samsung Galaxy S6 este unul dintre cele mai așteptate smartphone-uri ale anului 2015, iar prin intermediul acestui smartphone Samsung își propune să revoluționeze seria Galaxy de telefoane de top ale companiei. Unul dintre cele mai revoluționare lucruri este adăugarea unei versiuni Edge a smartphone-ului care se va comercializa în paralel cu varianta normală și nu ulterior pentru a extinde popularitatea terminalului. Lansarea Samsung Galaxy S6 va fi ori un succes de proporții, ori un eșec major al producătorului coreean.

Una dintre cele mai bune vești este dată de un zvon care sugerează că Samsung a ascultat părerile utilizatorilor și a regândit interfața terminalului care acum ar putea include doar două aplicații Samsung integrate. Însă toate aceste zvonuri vor rămâne neconfirmate până la lansarea Samsung Galaxy S6.

Vezi oferte de pret Samsung Galaxy S6.

La ce să ne așteptăm de la lansarea Samsung Galaxy S6

Specificațiile disponibile pe Samsung Galaxy S6

Așa cum ne-a obișnuit, Samsung va folosi cele mai performante și noi componente pentru a crea un smartphone de top din Galaxy S6. Performanța va fi cuvântul cheie pentru descrierea celui mai nou smartphone din seria Galaxy, deoarece Galaxy S6 va integra unul dintre cele mai puternice procesoare prezente pe smartphone-uri sau tablete, deși conform zvonurilor Samsung va opta pentru Qualcomm Snapdragon 810 sau Exynos 7420 Octa Core, ambele rulând pe o platformă pe 64 de biți.

Este posibil ca Samsung să folosească ambele procesoare pentru diferite versiuni ale smartphone-ului în funcție de zona de comercializare. Telefonul va beneficia de 3 GB de memorie RAM, și va veni cu versiuni de memorie internă de la 32 de GB până la 128 de GB. Camera prezentă pe Galaxy S6 ar putea fi de 16 sau 20 MP, cu un senzor îmbunătățit pentru fotografiile în condiții de lumină slabă, însă nimic nu este concret până la lansarea Galaxy S6. Un alt zvon spune că Samsung va introduce Universal Flash Storage, un sistem de stocare mai rapid și mai eficient din punct de vedere energetic.

În ceea ce privește sistemul de operare, Samsung Galaxy S6 va rula cea mai recentă versiune de Android, 5.0 Lolipop, care va fi personalizată cu o versiune îmbunătățită a TouchWiz care ascultă de părerile utilizatorilor și pune accent pe simplificare, precum și reducerea numărului de aplicații Samsung preinstalate la doar 2. Unele surse sugerează că Samsung Galaxy S6 va veni cu cele mai bune aplicații de lucru mobile de la Microsoft, Office și OneNote.

samsung-galaxy-s6-edge-mobile-world-congress-2015

Ecran

Samsung Galaxy S6 va fi cel mai probabil dotat cu un ecran Super AMOLED, însă va avea o variantă îmbunătățită care prezintă o rezoluție QuadHD 2K (1440p), iar în ceea ce privește dimensiunea, s-ar putea să avem parte de un display cu o diagonală de 5,1 inci.

Samsung a anunțat și o versiune Edge petru Galaxy S6, care va prezenta un ecran curbat pe ambele laterale ale telefonului conform unor zvonuri. Cu toate acestea, Galaxy S6 Edge nu va fi varianta principală comercializată. Mai multe informații despre Edge vom avea după lansarea Galaxy S6.

maxresdefault

Design

Samsung va păstra baza designului de pe Galaxy S5 și S4 pentru Galaxy S6, în care aluminiul joacă un rol important. Ar putea fi folosite și materiale precum plasticul sau sticla, însă nu putem fi siguri de acest lucru. De această dată s-ar putea să avem de-a face cu o carcasă de tip unibody care nu va mai oferi acces la bateria de 2600 de mAh, și care nu va oferi un slot microSD. De asemenea butoanele de volum de pe margine sunt separate, iar camera este ieșită în relief. Samsung nu renunță la design-ul frontal dar senzorul de amprente a fost mărit pentru a funcționa mai rapid și mai corect.

collage

Totul va fi confirmat sau infirmat odată cu lansarea Samsung Galaxy S6, duminică 1 martie 2015.




Nu sunt comentarii

Adauga al tau


− 7 = doi